13 Octombrie 2026
PEO, consultare publică: Ghidul Solicitantului Condiții Specifice „ȘCOLI PENTRU VIITOR – ITI VALEA JIULUI”
2
Autoritatea de Management pentru Programul Programul Educație și Ocupare 2021-2027 din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene lansează, în consultare publică,
Ghidul Solicitantului Condiții Specifice „ȘCOLI PENTRU VIITOR – ITI VALEA JIULUI”
Apelul, finanțat prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027, sprijină dezvoltarea competențelor elevilor din Valea Jiului prin alfabetizare funcțională, activități remediale și susținerea performanței în domeniile STEAM, robotică și inovare.
Finanțarea și durata
- Bugetul apelului: 3.500.000 euro.
- Valoarea eligibilă a unui proiect: 1.000.000–3.500.000 euro.
- Grup țintă: minimum 400 de elevi, cu domiciliul în teritoriul ITI Valea Jiului.
- Bugetul se corelează cu numărul elevilor, în limita de 2.500 euro/elev, fără ca aceasta să reprezinte un cost unitar.
- Implementare: maximum 30 de luni, fără depășirea datei de 31.12.2029.
- Contribuția proprie se stabilește conform Ghidului PEO – Condiții Generale.
Solicitanți eligibili
Unități de învățământ preuniversitar acreditate, inspectorate școlare, centre de resurse și asistență educațională și universități acreditate cu expertiză relevantă. Proiectele pot fi implementate individual sau în parteneriat, inclusiv cu ONG-uri și alte entități eligibile.
Activități finanțate
Sunt obligatorii:
- programe de alfabetizare funcțională și/sau de performanță STEAM;
- minimum o măsură complementară pentru participarea elevilor: transport, masă, consiliere, dezvoltarea competențelor sociale, burse sau stimulente.
Aceste activități trebuie să reprezinte împreună minimum 50% din bugetul eligibil. Opțional, pot fi finanțate curriculumuri adaptate local, formarea profesorilor, parteneriate comunitare și evaluarea impactului.
Condiții principale
Este obligatoriu avizul de conformitate emis de ADTI Valea Jiului.
Minimum 80% dintre elevii sprijiniți trebuie să rămână în sistemul de educație sau să își îmbunătățească nivelul de educație. Depunerea se face exclusiv prin MySMIS2021/SMIS2021+, iar pragul de calitate este de minimum 70 de puncte, cu respectarea pragurilor pe fiecare criteriu.
Informații în secțiunea https://www.valeajiului.eu/ghiduri-in-consultare-peo
Informații în secțiunea https://www.valeajiului.eu/ghiduri-in-consultare-peo
Alte Anunțuri
29 Sep
2026
PDDTJ: Actualizare Ghid – Dezvoltarea întreprinderilor și antreprenoriatului: Investiții pentru dezvoltarea IMM, creștere durabilă și locuri de muncă – ITI Valea Jiului și județul Mureș
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a emis Ordinul nr. 1499 din 29.09.2026, aducând modificări important...
89 views


