Anunț de finalizare proiect Cod proiect: 2.1.166/MySMIS2014+ 161720
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene prin AMPOIM, în calitate de beneficiar, a gestionat proiectul “Sprijin în vederea operaționalizării ADTI Valea Jiului”, cod proiect 2.1.166, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin POAT 2014-2020, Axa Prioritară 2 – Sprijin pentru coordonarea, gestionarea și controlul FESI, Obiectivul specific 2.1. Îmbunătățirea cadrului de reglementare, strategic și procedural pentru coordonarea și implementarea FESI, 2.1.1 Activități pentru îmbunătățirea cadrului și condițiilor pentru coordonarea și controlul FESI și pentru gestionarea POAT, POIM ȘI POC.
START! la depunerea proiectelor pentru dezvoltarea investițiilor productive în IMM în județul Hunedoara și pe teritoriul ITI Valea Jiului
În data de 20 decembrie 2023 la ora 11.00 s-a deschis apelul Dezvoltarea întreprinderilor și a antreprenoriatului – componenta „Investiții pentru dezvoltarea IMM care sprijină creșterea durabilă și crearea de locuri de muncă” din cadrul Programului de Tranziție Justă, cel mai amplu demers de regândire a arhitecturii economice în regiune.
Program de lucru ADTI VJ in intervalul 22.12.2023 - 03.01.2024
25-26 decembrie 2023 – zile libere
27-29 decembrie 2023 - program normal
1-2 ianuarie 2024 – zile libere
Lansare în consultare publică: Masterplan pentru turism all season în Valea Jiului
Ca urmare a prezentării în cadrul evenimentului public din data de 20 septembrie 2023, ora 13:00, la Cinematograful Luceafărul din Vulcan, este supusă atenției publice versiunea preliminară a Masterplanului pentru Turism all season în Valea Jiului.
Ședință ordinară de Consiliu Director al ADTI VJ
Ședința DTI Valea Jiului s-a desfășurat în data de 31.08.2023, la sediul ADTIVJ din Petroșani, Str. 1 Decembrie 1918, nr. 90, cam. 18, îmbinând formatul fizic cu cel online.